Sistemul digestiv este alcatuit din mai multe
organe cavitare ce ajuta corpul in descompunerea si
absorbtia alimentelor si care formeaza impreuna un tub lung de 9m si sinuos care se
intinde de la gura(pe aici intra
hrana) la anus(pe aici se indeparteaza substantele
neasimilate).
Interiorul acestui tub este tapetat de o
structura numita mucoasa. La nivelul cavitatii bucale, stomacului si
intestinului subtire, mucoasa contine glande mici care produc sucuri
digestive ce ajuta la digestia alimentelor. Tractul digestiv contine de asemenea un strat de muschi neted
care ajuta la descompunerea hranei si la deplasarea ei de-a lungul
tractului digestiv.Partile principale sunt: cavitatea bucala, faringele,
esofagul, stomacul,
intestinul subtire, intestinul gros – numit si colon – rectul si anusul.
Gura, prima portiune a tubului se
afla in cavitatea bucala. Aici au loc cele mai importante subprocese ale
digestiei, incepând cu descompunerea moleculelor mari in molecule mai
mici, dizolvabile.
Exista de asemenea 2 organe solide, ficatul si pancreasul, care produc
sucuri ce ajung in intestin prin mici tuburi, avand si ele, prin
intermediul substantelor continute, un rol important in realizarea
digestiei. In plus, si alte sisteme (de ex., sistemul nervos si
hematologic) joaca un rol major in sistemul digestiv.
imagine preluata de pe clopotel.ro
Digestia este procesul prin care hrana si bautura sunt descompuse in
cele mai mici parti ale lor astfel incat corpul sa le poate folosi
pentru crearea si intretinerea celulelor si pentru furnizarea de
energie. Aceasta incepe in cavitatea bucala, prin mestecare si
inghitire, si este incheiata in intestinul subtire.
Atunci cand mancam, alimentele nu sunt intr-o forma pe care corpul sa o poata utiliza ca atare ca si nutrienti. Hrana si bautura trebuie transformate in molecule mai mici de nutrienti inainte ca ele sa fie absorbite de catre sange si purtate catre celulele aflate in intreg corpul.
Procesul de Digestie implica amestecarea alimentelor, transportul miscarea prin
tractul digestiv, si fragmentarea chimica a moleculelor mari de alimente
in molecule mai mici, astfel incat ele sa poata fi utilizate de
organism. Procesele chimice
variaza in functie de tipul de alimente.
Cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta palatina, alcatuita din palatul dur si valul palatin. Limba este un organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un corp liber. Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole dentare. Colul face legatura dintre coroana si radacina. In consumarea alimentelor un rol important il au dintii.
In partea din fata opt incisivi (patru in dantura superioara, patru in cea inferioara), patru canini (cate unul in partea superioara si inferioara, pe ambele laturi), opt premolari si doisprezece molari. Saliva este secretata de trei perechi de glande salivare. In faringe esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. Esofagul este o conducta musculo-membranoasa ale carei capete sunt inchise de niste inele musculoase.
Organele mari, cavitare ale sistemului digestiv contin muschi care
permit peretilor lor sa se miste. Miscarea peretilor poate propulsa
alimentele si lichidele si de asemenea poate amesteca continutul in
interiorul fiecarui organ. Actiunea
peristaltismului
(miscarea caracteristica a esofagului,
stomacului si intestinului) arata ca si un val propulsandu-se la nivelul
muschilor sistemului digestiv din aproape in aproapre. Muschii organelor
digestive produc o ingustare si apoi portiunea ingustata este
propulsata incet in jos, pe toata lungimea organului. Aceste unde imping
alimentele si lichidele in fata lor prin fiecare organ cavitar.
Prima miscare musculara importanta apare cand alimentele sau lichidele
sunt inghitite. Desi inghitirea poate fi initiata voluntar, o data
inceputa, devine involuntara si continua sub controlul sistemului
nervos.
Prin inghitire alimentele sunt impinse in esofag. El conecteaza
faringele ( situat deasupra esofagului) cu stomacul (situat sub esofag).
La nivelul joctiunii esofagului cu stomacul, exista o valva inelara
care inchide pasajul dintre cele doua organe. Cand alimentele se apropie
de inelul inchis, muschii inconjuratori se relaxeaza si permit
alimentelor sa treaca.
Apoi alimentele patrund in stomac, care are trei functii mecanice.
Stomacul este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul, ce se imparte in trei parti functionale: gura stomacului - cardia, fundul stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice diferite. Producerea sucului gastric este controlata in mare parte de nervi si in parte de hormoni.
Initial, stomacul trebuie sa stocheze alimentele si lichidele inghitite.
Aceasta necesita ca muschii partii superioare a stomacului sa se
relaxeze si sa primeasca un volum mare din alimentele si lichidele
inghitite. A doua functie a stomacului este sa amestece alimentele,
lichidele si sucurile digestive produse de catre stomac. Partea
inferioara a stomacului amesteca continutul prin actiunea muschilor. Cea
de-a treia functie a stomacului este sa goleasca incet continutul in
intestinul subtire.
Cativa factori influenteaza evacuarea stomacului, incluzand tipul de
alimente (in principal continutul bogat in grasimi si proteine), gradul
de actiune al muschilor in evacuarea stomacului si capacitatea
urmatorului organ de a primi continutul stomacului (intestinul subtire).
In timp ce alimentele sunt digerate in intestinul subtire si dizolvate
in sucurile produse de pancreas, ficat, si intestin, continutul
intestinal este amestecat si impins inainte pentru a permite continuarea
digestiei.
Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura
dintre stomac si intestinul gros. Este un tub elastic si moale de muschi
si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea
abdominala, si care intins poate ajunge la o lungime de 6m. In
intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul.
Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele abdomenului prin
muschiul peritoneal, celelalte parti fiind acoperite de peritoneu numai
pe fata lor anterioara.
Pancreasul exocrin secreta sucul pancreatic (un lichid limpede si incolor), care este condus prin doua canale in duoden. Situat in spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata. Pancreasul incepe sa produca sucul imediat dupa ce hrana a fost introdusa in gura. O alta functie principala a pancreasului uman este producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina si glucagonul.
Vezica biliara este un sac in forma de para atasat de partea de jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se produce in ficat si de a o elimina la nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, avand in compozitia sa in cea mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul gastric. Corpul uman are nevoie de bila pentru a digera grasimile.
Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma. Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul stang. Lobul drept este mai mare , ocupând toata partea dreapta de sus a abdomenului. La exterior exista o capsula conjuctiva - fibroasa din care pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli. Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care alimenteaza in permanenta vezica biliara. Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de aproximativ 100 zile.
In final, toti nutrientii digerati sunt absorbiti prin peretii
intestinali. Dintre multii produsi ai acestui proces fac parte si
compusi alimentari care nu pot sa fie digerati, cunoscuti ca si fibre,
si celule imbatranite care au fost desprinse din mucoasa. Acest material
este impins in colon, unde ramane, in mod normal pentru o zi sau doua,
pana cand aceste reziduri sunt expulzate printr-o miscare intestinala.
Intestinul gros are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este
impartit in 4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul anal.
Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea
dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in
colon deasupra capatului sau
inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune - cecum, de forma
unei pungi din care se prelungeste apendicele.
Colonul traverseaza
abdomenul pe sub stomac, inainte sa se curbeze din nou brusc in jos.
Partea din colon care ajunge la pelvis se numeste rect- o portiune de
trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in canalul anal.
Unit
cu partea superioara a stomacului,
duodenul este portiunea initiala a
intestinului subtire cu rol in digestia eficienta a hranei. Are o forma
de potcoava ce inconjoara capul glandei pancreatice. Peretele duodenului
are doua straturi musculare care se contracta si se relaxeaza
alternativ, contribuind la deplasarea continutului alimentar in timpul
digestiei. Deasupra stratului muscular se gaseste submucoasa ce contine
multe glande care secreta mucusul protectiv. Aceasta previne
autodigestia duodenului sau lezarea lui de catre compusi acizi reveniti
din stomac.
In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se
gasesc glande care secreta un suc alcalin ce contine unele dintre
enzimele necesare pentru digestie. Sucul actioneaza, de asemenea, pentru
a neutraliza secretia gastrica acida. Celulele mucoasei necesita o
reinoire constanta. Ele se multiplica mai rapid decat oice alte celulue
ale organismului: din o suta de celule, una este inlocuita la fiecare
ora pe tot parcursul vietii.
Glandele sistemului digestiv sunt esentiale in procesul de digestie.
Ele produc atat sucurile care fragmenteaza alimentele cat si hormonii
care intervin in controlul acestui proces.
Primele g
lande care actioneaza sunt cele localizate in cavitatea bucala
– glandele salivare. Saliva produsa de aceste galande contine o enzima
care incepe digestia amidonului din alimente, transformandu-l in
molecule mai mici.
Urmatorul set de glande digestive se gaseste in mucoasa stomacului. Ele
produc acid gastric si enzime care intervin in digestia proteinelor. Una
dintre intrebarile fara raspuns, legate de sistemul digestiv, este de
ce sucul acid nu dizolva tesuturile proprii stomacului. La majoritatea
indivizilor, mucoasa gastrica este capabila sa reziste actiunii sucului
gastric acid, in timp ce alimentele si alte tesuturi nu au aceasta
proprietate.
Dupa ce stomacul evacueaza alimentele si sucul gastric in intestinul
subtire, in continuarea procesului de digestie sucurile altor doua
organe digestive sunt amestecate cu alimentele.Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult acid
clorhidric. In duoden, aciditatea este neutralizata de catre secretiile
proprii ale duodenului si de actiunea bilei si a sucurilor pancreatice,
care se varsa in duoden din vezicula biliara si pancreas. Sucul pancreatic contine o larga gama de enzime
necesare pentru digestia carbohidratilor, grasimilor, si proteinelor
continute in alimente. Secretia sucului pancreatic este declansata de doi hormoni. Secretina
stimuleaza producerea unor cantitati mari de sucuri alcaline care
neutralizeaza aciditatea chimului partial digerat.Alte enzime implicate in digestie sunt secretate
de glande localizate in peretii intestinali sau chiar de parti ale
acestor pereti. Enzimele pancreatice
se produc ca raspuns la eliberarea unui al doilea hormon, pancreozimina.
Un alt suc digestiv este produs de catre ficat-bila. Bila este stocata
intre mese in vezicula biliara. In timpul mesei, este evacuata in caile
biliare, ajunge in intestin si este amestecata cu grasimile din
alimente. Acizii biliari dizolva grasimile in continutul lichidian al
intestinului, asa cum detergentii dizolva grasimea de pe o tigaie pentru
prajit. Dupa ce grasimile sunt dizolvate, sunt digerate de enzimele
pancreatice si de cele provenite din mucoasa intestinala.
Enzimele pancreatice ajuta la digestia hidratilor de carbon si a proteinelor pe langa cea a grasimilor. Aceste enzime includ tripsina, care desface peptonele in componente mai mici, peptidele; lipaza care desface grasimile in molecule de glicerol si acizi grasi; amilaza care desface hidratii de carbon pana la maltoza. Hrana digerata patrunde apoi in jejun si ileon, portiuni ale intestinului subtire situate in continuarea duodenului, unde au loc stadiile finale ale modificarilor chimice. Enzimele sunt eliberate de celulele unor mici indentatii numite criptele Lieberkuhn.
Cea mai mare parte a absorbtiei are loc in ileon, care pe peretele interior prezinta milionae de proeminente minuscule, denumite vilozitati.. Fiecare vilozitate contine un capilar si o mica ramura limfatica, chilifer. Cand hrana digerata vine in contact cu vilozitatile, glicerolul, acizii grasi si vitaminele dizolvate intra in chilifere si sunt transportate in sistemul limfatic si, apoi, in fluxul sangvin.
Aminoacizii rezultati din digestia proteinelor si zaharurilor din hidratii de carbon, plus vitamine si minerale importante cum ar fi calciu, fier, iod, sunt absorbite direct in capilarele vilozitatilor Aceste capilare duc la vena port-hepatica, care transporta hrana direct la ficat. Acesta, la randul lui, retine unele substante pentru necesitatile proprii si pentru stocare, iar restul acestora sunt trecute mai departe in circulatia generala a organismului.
Mezenterul Este o membrana care sustine jejunul si ileonul. Este alcatuita din doua straturi de peritoneu. Are o lungime de aproximativ 15 cm si este atasata de peretele posterior al abdomenului. Adancimea mezenterului, masurata de la baza pana la intestit, este de aproximativ 20 cm, ceea ce permite atat jejunul, cat si ileonul sa se miste relativ liber in cavitatea abdominala.
Jejunul reprezinta sediul de absorbtie al alimentelor nutritive utilizabile din hrana, lasand sa treaca apa si produsii de degradare. Procesul de absorbtie este finalizat de ileon. Jejunul are o lungime de aproximativ 2,5 m inainte de jonctiunea cu ileonul. Pentru a indeplini acest rol, jejunul are o structura specializata, pentru a asigura o suprafata maxima de contact cu lumenul, astfel incat sa poata asigura o absorbtie crescuta.
Mucoasa jejunala prezinta o serie de pliuri circulare. Observand la microscop suprafata interna, se vede ca intreaga suprafata este alcatuita din mici proeminente digitiforme, denumite vilozitati. Fiecare vilozitate are aproximativ un milimetru. Suprafata de contact cu hrana digerata creste si mai mult, deoarece invelisul celular al fiecarei vilozitati are o structura specifica, cu "margine in perie".
Absorbtia si transportul nutrientilor
Intrucat
jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin in sange, necesita o irigatie eficienta. Arterele si venele ce transporta sangele catre si de la peretii jejunali trec prin mezenter. Venele care dreneaza jejunul, ca si venele care dreneaza restul intestinului, nu ajung direct la inima, ele conflueaza pentru a forma vena porta, care ajunge la ficat.
Aceasta inseamna ca substantele nutritive absorbite in sange sunt transportate intai la
ficat, pentru metabolizare, inainte de a ajunge in restul organismului.Grasimile din alimente sunt absorbite in sistemul limfatic concomitent cu absorbtia altor substante nutritive in sange. Fiecare vilozitate are un vas limfatic central sau "chilifer", care face posibila absorbtia. Acest tip particular de fluid limfatic ce contine grasimi si care dreneaza din intestin este denumit chil.
Ileonul reprezinta portiunea terminala a intestinului subtire, in care hrana ajunge, in drumul ei, de la stomac la colon. Are o lungime de 3,5 m - conectand duodenul si jejunul cu intestinul gros - si reprezentand aproximativ jumatate din lugimea totala a intestinului subtire. Ileonul are o structura asemanatoare cu celelalte doua segmente ale intestinului subtire. Suprafata externa este protejata de peritoneu - o membrana care captuseste cavitatea abdominala. Peretele este alcatuit, in principal, din straturi musculare responsabile pentru transportul hranei digertae si straturi mucoase care delimiteaza lumenul.
Bila este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, produs in ficat si stocat in vezicula biliara. Este eliberat din vezicula in intestinul subtire, ca raspuns la prezenta alimentelor, si este esentiala pentru digerarea grasimilor. Face parte, de asemenea, din sistemele excretorii ale corpului, deoarece contine produsii de degradare a celuleor uzate. In fiecare zi, ficatul produce aproximativ 1 litru de bila. Desi contine peste 95 % apa, are in compozitie o gama larga de substante chimice ce includ saruri minerale, colesterol si pigmenti biliari ce ii confera culoarea caracteristica.
Bila ramane in vezicula biliara pana cand devine necesara in procesul de digestie. Pe masura ce hrana patrunde din stomac in duoden, acesta produce un hormon denumit colecistochinina. Acest hormon ajunge pe cale sangvina la vezicula biliara si determina contractia peretilor acesteia, astfel incat bila este eliminata. Dupa aceea, bila se scurge printr-un alt duct, ductul biliar comun (coledoc) si printr-un orificiu ingust, sfincterul Oddi, care permite sa patrunda in intestinul subtire.
Sarurile minerale din bila, ce includ bicarbonatul, nutralizeaza aciditatea hranei partial digerata in stomac. Sarurile biliare, substante chimice denumite glicocolat de sodiu si taurocolat de sodiu, descompun grasimile astfel incat enzimele digestive isi pot exercita actiunea. Pe langa actiunea de emulsionare, se crede ca sarurile biliare favorizeaza absorbtia grasimilor prin peretle intestinal. Ele transporta de asemenea vitaminele A, D, E, K.
Organismul isi conserva sarurile biliare. Ele nu sunt distruse dupa utilizare, 80-90 % dintre ele fiind transportate inapoi la ficat prin sange, unde stimuleaza secretia de ila si sunt refolosite de organism. Culoarea bilei se datoreaza pigmentului denumit bilirubina. Una din functiile principale ale ficatului este de a lisa globulele rosii uzate. In cursul acestui proces, hemoglobina, pigmentul din eritrocite, este descompus chimic si formeaza biliverdina, un pigment verde care este rapid convertit in bilirubina de culoare galben-verzuie.
Rinichii sunt situati in partea dorsala a abdomenului, in spatele stomacului si ficatului, de o parte si de alta a sirei spinarii, protejati de coastele inferioare
Rinichiul este acoperit la exterior de o capsula fibroasa, sub care se gasesc doua zone: zona corticala (de culoare brun-galbuie, la exterior) si zona medulara (de culoare rosu-inchis, la interior). Piramidele renale sunt alcatuite din tuburi colectoare si vase de sange. Unitatea structurala si functionala a rinichiului este nefronul. Artera renala se ramifica pâna la nivel de arteriole, care patrund câte una in capsula nefronului si formeaza glomerulul. Pelvisul renal se continua cu uretrele. Uretrele sunt conducte (25-30cm) care ies din partea concava a fiecarui rinichi.
Vezica urinara este un organ cavitar, in care se depoziteaza urina, situata in partea inferioara a cavitatii abdominale. Peretele muscular are trei straturi de muschi si este captusit cu o mucoasa cutata. Uretra, aflata in continuarea vezicii urinare, este canalul de evacuare a urinei in mediul extern.
Controlul procesului de digestie
Reglarea hormonala
O caracteristica interesanta a sistemului digestiv este capacitatea
de autoreglare. Hormonii principali implicati in controlul functionarii
sistemului digestiv sunt produsi si secretati de catre celulele mucoasei
gastrice si intestinului subtire. Acesti hormoni sunt secretati in
sangele care iriga tractul digestiv, sunt transportati catre inima de
unde prin artere ajung inapoi la nivelul sistemului digestiv, stimuland
producerea de sucuri gastrice si miscarea sistemului digestiv
(motilitatea). Hormonii implicati in controlul digestiei sunt gastrina,
secretina si colecistochinina (CCK):
- Gastrina stimuleaza stomacul sa produca un acid
necesar pentru dizolvarea si digestia anumitor alimente. Este de
asemenea necesara pentru dezvoltarea normala a mucoasei gastrice, a
mucoasei intestinului subtire si colonului.
- Secretina stimuleaza secretia pancreatica bogata
in bicarbonat, secretia hepatica de bila, si determina stomacul sa
secrete pepsina, o enzima implicata in digestia proteinelor.
- CCK determina cresterea pancreatica si secretia de enzime pancreatice, precum si evacuarea veziculei biliare.
- Grelina este produsa in stomac si zona superioara a intestinului in absenta hranei din sistemul digestiv si stimuleaza apetitul.
- Peptida YY este produsa in tractul digestiv ca raspuns al sistemului dupa luarea unei mese si inhiba apetitul.
- Ambii hormoni colaboreaza cu creierul pentru a ajuta la
reglarea consumului de hrana necesar pentru energie. Cercetatorii
studiaza si alti hormoni ce pot juca un rol in inhibarea apetitului,
printre care peptida GLP-1 (glucagon-like peptide-1), oxintomodulina (+
), and polipeptida pancreatica.
Reglarea nervoasa
Doua tipuri de nervi sunt implicate in controlul sistemului digestiv.
Nervii extrinseci (care nu apartin sistemului digestiv) care pleaca din
anumite parti ale creierului si maduvei spinarii si ajung la nivelul
organelor sistemului digestiv. Ei elibereaza doua substante chimice:
acetilcolina si adrenalina.
Acetilcolina determina muschii organelor
digestive sa se contracteze mai puternic si sa creasca ,,impingerea’’
alimentelor si sucurilor digestive prin tractul digestiv. Acetilcolina
de asemenea determina stomacul si pancreasul sa produca cantitati mai
mari de suc digestiv.
Adrenalina determina relaxarea muschilor gastrici
si intestinali si reduce fluxul sangvin spre aceste organe.
Mult mai importanti, insa, sunt
nervii intrinseci, care formeaza o retea
foarte densa localizata in peretii esofagului, stomacului, intestinului
subtire si colonului. Nervii intrinseci actioneaza in momentul in care
peretii organelor cavitare apartinand sistemului digestiv sunt destinse
de catre alimente. Ei elibereaza o varietate de substante care
accelereaza sau intarzie tranzitul intestinal si secretia de sucuri
degestive.
Tipuri de alimente si cum sunt digerate
Carbohidratii digerabili sunt fragmentati in molecule
simple de catre enzimele prezente in saliva, sucul pancreatic, si cele
secretate de mucoasa intestinului subtire. Amidonul este digerat in doua
etape. Prima, o enzima din saliva si sucul pancreatic fragmenteaza
amidonul in molecule numite maltoza; apoi o enzima secretata de mucoasa
intestinului subtire (maltaza) desface maltoza in glucoza care poate fi
absorbita in sange. Glucoza este transportata prin fluxul sangvin la
ficat, unde este depozitata sau folosita pentru producerea de energie
necesara functionarii corespunzatoare a organismului.
Sucroza (zaharul) este un alt carbohidrat ce trebuie
digerat pentru a putea fi folosit. O enzima secretata de mucoasa
intestinului subtire desface zaharul in glucoza si fructoza, fiecare
dintre acestea putand fi absorbita din intestin in sange. Laptele
contine de asemenea un alt tip de zahar, lactoza, care este transformata
in molecule absorbabile de catre lactaza, o enzima care poate fi gasita
in mucoasa intestinala.
Proteinele – Alimentele precum carnea, ouale, si
fasolea sunt formate din molecule gigante de proteine ce trebuie
fragmentate de catre enzime inainte sa fie folosite pentru formarea si
repararea tesuturilor. O enzima din sucul gastric incepe digestia
proteinelor din alimente. In continuare, digestia proteinelor este
incheiata in intestinul subtire. Aici, cateva enzime din sucul
pancreatic si din mucoasa intestinala incheie procesul de fragmentare al
proteinelor mari in molecule mai mici numite aminoacizi. Aceste
molecule mici pot fi absorbite din intestin in sange si apoi
transportate la nivelul celulelor unde sunt folosite la formarea
peretilor celulari sau a altor parti celulare.
Grasimile - Moleculele de grasime sunt o bagata sursa
de energie pentru organism. Primul pas in digestia grasimilor cum ar fi
untul este dizolvarea acestora in continutul lichidian din intestin.
Acizii biliari produsi de catre ficat actioneaza ca un detergent natural
prin dizolvarea grasimilor in apa si permite enzimelor sa fragmenteze
moleculele mari de grasime in molecule mai mici, cum ar fi acizii grasi
si colesterolul. Acizii biliari prin combinare cu acizii grasi si
colesterolul ajuta la transportarea acestora in celulele mucoasei
intestinale. In aceste celule acizii grasi si colesterolul formeaza din
nou molecule mari, multe dintre acestea trecand in vasele limfatice
intestinale. Aceste vase limfatice, de dimensiuni reduse, transporta
grasimile nou formate in venele toracice, iar apoi sangele le trasporta
si le depoziteaza in diferite parti ale corpului.
Vitaminele – O alta componenta importanta a
alimentatiei o reprezinta vitaminele care de asemenea sunt absorbite la
nivelul intestinului subtire. Exista doua tipuri de vitamine,
clasificate in functie de tipul de lichid in care pot fi dizolvate:
vitamine hidrosolubile (toate vitaminele din grupul B si vitamina C) si
vitamine liposolubile (vitamina A, D si K).
Apa si sarea – Cea mai mare parte a materialului
absorbit din intestinul subtire este reprezentata de apa in care este
dizolvata sarea. Sarea si apa provin din alimentele si lichidele
inghitite si din sucurile digestive secretate de multele glande
digestive. La un adult sanatos sunt absorbiti din intestin in fiecare
zi, aproximativ 4 litrii de apa si 30 grame de sare.
Surse
clopotel.ro
wikipedia.org
ro.tititudorancea.org
diasan.ro
ipedia.ro
corpul-uman.com