Anatomie - Sistemul digestiv

Sistemul digestiv este alcatuit din mai multe organe cavitare ce ajuta corpul in descompunerea si absorbtia alimentelor si care formeaza impreuna un tub lung de 9m si sinuos care se intinde de la gura(pe aici intra hrana) la anus(pe aici se indeparteaza substantele neasimilate). 

Interiorul acestui tub este tapetat de o structura numita mucoasa. La nivelul cavitatii bucale, stomacului si intestinului subtire, mucoasa contine glande mici care produc sucuri digestive ce ajuta la digestia alimentelor. Tractul digestiv contine de asemenea un strat de muschi neted care ajuta la descompunerea hranei si la deplasarea ei de-a lungul tractului digestiv.Partile principale sunt: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire, intestinul gros – numit si colon – rectul si anusul. 

Gura, prima portiune a tubului se afla in cavitatea bucala. Aici au loc cele mai importante subprocese ale digestiei, incepând cu descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici, dizolvabile. 
Exista de asemenea 2 organe solide, ficatul si pancreasul, care produc sucuri ce ajung in intestin prin mici tuburi, avand si ele, prin intermediul substantelor continute, un rol important in realizarea digestiei. In plus, si alte sisteme (de ex., sistemul nervos si hematologic) joaca un rol major in sistemul digestiv.

imagine preluata de pe clopotel.ro 

Digestia este procesul prin care hrana si bautura sunt descompuse in cele mai mici parti ale lor astfel incat corpul sa le poate folosi pentru crearea si intretinerea celulelor si pentru furnizarea de energie. Aceasta incepe in cavitatea bucala, prin mestecare si inghitire, si este incheiata in intestinul subtire.
Atunci cand mancam, alimentele nu sunt intr-o forma pe care corpul sa o poata utiliza ca atare ca si nutrienti. Hrana si bautura trebuie transformate in molecule mai mici de nutrienti inainte ca ele sa fie absorbite de catre sange si purtate catre celulele aflate in intreg corpul.
Procesul de Digestie implica amestecarea alimentelor, transportul miscarea prin tractul digestiv, si fragmentarea chimica a moleculelor mari de alimente in molecule mai mici, astfel incat ele sa poata fi utilizate de organism. Procesele chimice variaza in functie de tipul de alimente.

ipedia.ro

Cavitatea bucala este separata de fosele nazale prin bolta palatina, alcatuita din palatul dur si valul palatin. Limba este un organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un corp liber. Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole dentare. Colul face legatura dintre coroana si radacina. In consumarea alimentelor un rol important il au dintii.
In partea din fata opt incisivi (patru in dantura superioara, patru in cea inferioara), patru canini (cate unul in partea superioara si inferioara, pe ambele laturi), opt premolari si doisprezece molari. Saliva este secretata de trei perechi de glande salivare. In faringe esofagul se incruciseaza cu caile respiratorii. Esofagul este o conducta musculo-membranoasa ale carei capete sunt inchise de niste inele musculoase.


Organele mari, cavitare ale sistemului digestiv contin muschi care permit peretilor lor sa se miste. Miscarea peretilor poate propulsa alimentele si lichidele si de asemenea poate amesteca continutul in interiorul fiecarui organ. Actiunea peristaltismului (miscarea caracteristica a esofagului, stomacului si intestinului) arata ca si un val propulsandu-se la nivelul muschilor sistemului digestiv din aproape in aproapre. Muschii organelor digestive produc o ingustare si apoi portiunea ingustata este propulsata incet in jos, pe toata lungimea organului. Aceste unde imping alimentele si lichidele in fata lor prin fiecare organ cavitar.
Prima miscare musculara importanta apare cand alimentele sau lichidele sunt inghitite. Desi inghitirea poate fi initiata voluntar, o data inceputa, devine involuntara si continua sub controlul sistemului nervos.
Prin inghitire alimentele sunt impinse in esofag. El conecteaza faringele ( situat deasupra esofagului) cu stomacul (situat sub esofag). La nivelul joctiunii esofagului cu stomacul, exista o valva inelara care inchide pasajul dintre cele doua organe. Cand alimentele se apropie de inelul inchis, muschii inconjuratori se relaxeaza si permit alimentelor sa treaca.
Apoi alimentele patrund in stomac, care are trei functii mecanice.

Stomacul este un sac in forma de J, asemanator cu cimpoiul, ce se imparte in trei parti functionale: gura stomacului - cardia, fundul stomacului si portiunea terminala. Aceste parti produc sucuri gastrice diferite. Producerea sucului gastric este controlata in mare parte de nervi si in parte de hormoni.

Initial, stomacul trebuie sa stocheze alimentele si lichidele inghitite. Aceasta necesita ca muschii partii superioare a stomacului sa se relaxeze si sa primeasca un volum mare din alimentele si lichidele inghitite. A doua functie a stomacului este sa amestece alimentele, lichidele si sucurile digestive produse de catre stomac. Partea inferioara a stomacului amesteca continutul prin actiunea muschilor. Cea de-a treia functie a stomacului este sa goleasca incet continutul in intestinul subtire.
Cativa factori influenteaza evacuarea stomacului, incluzand tipul de alimente (in principal continutul bogat in grasimi si proteine), gradul de actiune al muschilor in evacuarea stomacului si capacitatea urmatorului organ de a primi continutul stomacului (intestinul subtire). In timp ce alimentele sunt digerate in intestinul subtire si dizolvate in sucurile produse de pancreas, ficat, si intestin, continutul intestinal este amestecat si impins inainte pentru a permite continuarea digestiei.

Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura dintre stomac si intestinul gros. Este un tub elastic si moale de muschi si membrane intestinale, care sta strâns rasucit in cavitatea abdominala, si care intins poate ajunge la o lungime de 6m. In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul. Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele abdomenului prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.
Pancreasul exocrin secreta sucul pancreatic (un lichid limpede si incolor), care este condus prin doua canale in duoden. Situat in spatele stomacului, imediat sub acesta, seamana cu o sticla culcata. Pancreasul incepe sa produca sucul imediat dupa ce hrana a fost introdusa in gura. O alta functie principala a pancreasului uman este producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina si glucagonul.
Vezica biliara este un sac in forma de para atasat de partea de jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se produce in ficat si de a o elimina la nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, avand in compozitia sa in cea mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari. Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se amesteca cu chimul gastric. Corpul uman are nevoie de bila pentru a digera grasimile.
Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma. Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul stang. Lobul drept este mai mare , ocupând toata partea dreapta de sus a abdomenului. La exterior exista o capsula conjuctiva - fibroasa din care pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli. Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care alimenteaza in permanenta vezica biliara. Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru globulele sanguine rosii moarte. Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de aproximativ 100 zile.

In final, toti nutrientii digerati sunt absorbiti prin peretii intestinali. Dintre multii produsi ai acestui proces fac parte si compusi alimentari care nu pot sa fie digerati, cunoscuti ca si fibre, si celule imbatranite care au fost desprinse din mucoasa. Acest material este impins in colon, unde ramane, in mod normal pentru o zi sau doua, pana cand aceste reziduri sunt expulzate printr-o miscare intestinala.

Intestinul gros are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este impartit in 4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul anal. Prima portiune a intestinului gros este colonul, care incepe in partea dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon deasupra capatului sau inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune - cecum, de forma unei pungi din care se prelungeste apendicele. Colonul traverseaza abdomenul pe sub stomac, inainte sa se curbeze din nou brusc in jos. Partea din colon care ajunge la pelvis se numeste rect- o portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termina in canalul anal.
Unit cu partea superioara a stomacului, duodenul este portiunea initiala a intestinului subtire cu rol in digestia eficienta a hranei. Are o forma de potcoava ce inconjoara capul glandei pancreatice. Peretele duodenului are doua straturi musculare care se contracta si se relaxeaza alternativ, contribuind la deplasarea continutului alimentar in timpul digestiei. Deasupra stratului muscular se gaseste submucoasa ce contine multe glande care secreta mucusul protectiv. Aceasta previne autodigestia duodenului sau lezarea lui de catre compusi acizi reveniti din stomac.
In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se gasesc glande care secreta un suc alcalin ce contine unele dintre enzimele necesare pentru digestie. Sucul actioneaza, de asemenea, pentru a neutraliza secretia gastrica acida. Celulele mucoasei necesita o reinoire constanta. Ele se multiplica mai rapid decat oice alte celulue ale organismului: din o suta de celule, una este inlocuita la fiecare ora pe tot parcursul vietii.


Glandele sistemului digestiv sunt esentiale in procesul de digestie. Ele produc atat sucurile care fragmenteaza alimentele cat si hormonii care intervin in controlul acestui proces.
Primele glande care actioneaza sunt cele localizate in cavitatea bucala – glandele salivare. Saliva produsa de aceste galande contine o enzima care incepe digestia amidonului din alimente, transformandu-l in molecule mai mici.
Urmatorul set de glande digestive se gaseste in mucoasa stomacului. Ele produc acid gastric si enzime care intervin in digestia proteinelor. Una dintre intrebarile fara raspuns, legate de sistemul digestiv, este de ce sucul acid nu dizolva tesuturile proprii stomacului. La majoritatea indivizilor, mucoasa gastrica este capabila sa reziste actiunii sucului gastric acid, in timp ce alimentele si alte tesuturi nu au aceasta proprietate.
Dupa ce stomacul evacueaza alimentele si sucul gastric in intestinul subtire, in continuarea procesului de digestie sucurile altor doua organe digestive sunt amestecate cu alimentele.Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult acid clorhidric. In duoden, aciditatea este neutralizata de catre secretiile proprii ale duodenului si de actiunea bilei si a sucurilor pancreatice, care se varsa in duoden din vezicula biliara si pancreas. Sucul pancreatic contine o larga gama de enzime necesare pentru digestia carbohidratilor, grasimilor, si proteinelor continute in alimente. Secretia sucului pancreatic este declansata de doi hormoni. Secretina stimuleaza producerea unor cantitati mari de sucuri alcaline care neutralizeaza aciditatea chimului partial digerat.Alte enzime implicate in digestie sunt secretate de glande localizate in peretii intestinali sau chiar de parti ale acestor pereti. Enzimele pancreatice se produc ca raspuns la eliberarea unui al doilea hormon, pancreozimina.
Un alt suc digestiv este produs de catre ficat-bila. Bila este stocata intre mese in vezicula biliara. In timpul mesei, este evacuata in caile biliare, ajunge in intestin si este amestecata cu grasimile din alimente. Acizii biliari dizolva grasimile in continutul lichidian al intestinului, asa cum detergentii dizolva grasimea de pe o tigaie pentru prajit. Dupa ce grasimile sunt dizolvate, sunt digerate de enzimele pancreatice si de cele provenite din mucoasa intestinala.

Enzimele pancreatice ajuta la digestia hidratilor de carbon si a proteinelor pe langa cea a grasimilor. Aceste enzime includ tripsina, care desface peptonele in componente mai mici, peptidele; lipaza care desface grasimile in molecule de glicerol si acizi grasi; amilaza care desface hidratii de carbon pana la maltoza. Hrana digerata patrunde apoi in jejun si ileon, portiuni ale intestinului subtire situate in continuarea duodenului, unde au loc stadiile finale ale modificarilor chimice. Enzimele sunt eliberate de celulele unor mici indentatii numite criptele Lieberkuhn.
Cea mai mare parte a absorbtiei are loc in ileon, care pe peretele interior prezinta milionae de proeminente minuscule, denumite vilozitati.. Fiecare vilozitate contine un capilar si o mica ramura limfatica, chilifer. Cand hrana digerata vine in contact cu vilozitatile, glicerolul, acizii grasi si vitaminele dizolvate intra in chilifere si sunt transportate in sistemul limfatic si, apoi, in fluxul sangvin.
Aminoacizii rezultati din digestia proteinelor si zaharurilor din hidratii de carbon, plus vitamine si minerale importante cum ar fi calciu, fier, iod, sunt absorbite direct in capilarele vilozitatilor Aceste capilare duc la vena port-hepatica, care transporta hrana direct la ficat. Acesta, la randul lui, retine unele substante pentru necesitatile proprii si pentru stocare, iar restul acestora sunt trecute mai departe in circulatia generala a organismului.
Mezenterul Este o membrana care sustine jejunul si ileonul. Este alcatuita din doua straturi de peritoneu. Are o lungime de aproximativ 15 cm si este atasata de peretele posterior al abdomenului. Adancimea mezenterului, masurata de la baza pana la intestit, este de aproximativ 20 cm, ceea ce permite atat jejunul, cat si ileonul sa se miste relativ liber in cavitatea abdominala.
Jejunul reprezinta sediul de absorbtie al alimentelor nutritive utilizabile din hrana, lasand sa treaca apa si produsii de degradare. Procesul de absorbtie este finalizat de ileon. Jejunul are o lungime de aproximativ 2,5 m inainte de jonctiunea cu ileonul. Pentru a indeplini acest rol, jejunul are o structura specializata, pentru a asigura o suprafata maxima de contact cu lumenul, astfel incat sa poata asigura o absorbtie crescuta.
Mucoasa jejunala prezinta o serie de pliuri circulare. Observand la microscop suprafata interna, se vede ca intreaga suprafata este alcatuita din mici proeminente digitiforme, denumite vilozitati. Fiecare vilozitate are aproximativ un milimetru. Suprafata de contact cu hrana digerata creste si mai mult, deoarece invelisul celular al fiecarei vilozitati are o structura specifica, cu "margine in perie".


Absorbtia si transportul nutrientilor
Intrucat jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin in sange, necesita o irigatie eficienta. Arterele si venele ce transporta sangele catre si de la peretii jejunali trec prin mezenter. Venele care dreneaza jejunul, ca si venele care dreneaza restul intestinului, nu ajung direct la inima, ele conflueaza pentru a forma vena porta, care ajunge la ficat.
Aceasta inseamna ca substantele nutritive absorbite in sange sunt transportate intai la ficat, pentru metabolizare, inainte de a ajunge in restul organismului.Grasimile din alimente sunt absorbite in sistemul limfatic concomitent cu absorbtia altor substante nutritive in sange. Fiecare vilozitate are un vas limfatic central sau "chilifer", care face posibila absorbtia. Acest tip particular de fluid limfatic ce contine grasimi si care dreneaza din intestin este denumit chil.
Ileonul reprezinta portiunea terminala a intestinului subtire, in care hrana ajunge, in drumul ei, de la stomac la colon. Are o lungime de 3,5 m - conectand duodenul si jejunul cu intestinul gros - si reprezentand aproximativ jumatate din lugimea totala a intestinului subtire. Ileonul are o structura asemanatoare cu celelalte doua segmente ale intestinului subtire. Suprafata externa este protejata de peritoneu - o membrana care captuseste cavitatea abdominala. Peretele este alcatuit, in principal, din straturi musculare responsabile pentru transportul hranei digertae si straturi mucoase care delimiteaza lumenul.
Bila este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, produs in ficat si stocat in vezicula biliara. Este eliberat din vezicula in intestinul subtire, ca raspuns la prezenta alimentelor, si este esentiala pentru digerarea grasimilor. Face parte, de asemenea, din sistemele excretorii ale corpului, deoarece contine produsii de degradare a celuleor uzate. In fiecare zi, ficatul produce aproximativ 1 litru de bila. Desi contine peste 95 % apa, are in compozitie o gama larga de substante chimice ce includ saruri minerale, colesterol si pigmenti biliari ce ii confera culoarea caracteristica.
Bila ramane in vezicula biliara pana cand devine necesara in procesul de digestie. Pe masura ce hrana patrunde din stomac in duoden, acesta produce un hormon denumit colecistochinina. Acest hormon ajunge pe cale sangvina la vezicula biliara si determina contractia peretilor acesteia, astfel incat bila este eliminata. Dupa aceea, bila se scurge printr-un alt duct, ductul biliar comun (coledoc) si printr-un orificiu ingust, sfincterul Oddi, care permite sa patrunda in intestinul subtire.
Sarurile minerale din bila, ce includ bicarbonatul, nutralizeaza aciditatea hranei partial digerata in stomac. Sarurile biliare, substante chimice denumite glicocolat de sodiu si taurocolat de sodiu, descompun grasimile astfel incat enzimele digestive isi pot exercita actiunea. Pe langa actiunea de emulsionare, se crede ca sarurile biliare favorizeaza absorbtia grasimilor prin peretle intestinal. Ele transporta de asemenea vitaminele A, D, E, K.
Organismul isi conserva sarurile biliare. Ele nu sunt distruse dupa utilizare, 80-90 % dintre ele fiind transportate inapoi la ficat prin sange, unde stimuleaza secretia de ila si sunt refolosite de organism. Culoarea bilei se datoreaza pigmentului denumit bilirubina. Una din functiile principale ale ficatului este de a lisa globulele rosii uzate. In cursul acestui proces, hemoglobina, pigmentul din eritrocite, este descompus chimic si formeaza biliverdina, un pigment verde care este rapid convertit in bilirubina de culoare galben-verzuie.
Rinichii sunt situati in partea dorsala a abdomenului, in spatele stomacului si ficatului, de o parte si de alta a sirei spinarii, protejati de coastele inferioare
Rinichiul este acoperit la exterior de o capsula fibroasa, sub care se gasesc doua zone: zona corticala (de culoare brun-galbuie, la exterior) si zona medulara (de culoare rosu-inchis, la interior). Piramidele renale sunt alcatuite din tuburi colectoare si vase de sange. Unitatea structurala si functionala a rinichiului este nefronul. Artera renala se ramifica pâna la nivel de arteriole, care patrund câte una in capsula nefronului si formeaza glomerulul. Pelvisul renal se continua cu uretrele. Uretrele sunt conducte (25-30cm) care ies din partea concava a fiecarui rinichi.
Vezica urinara este un organ cavitar, in care se depoziteaza urina, situata in partea inferioara a cavitatii abdominale. Peretele muscular are trei straturi de muschi si este captusit cu o mucoasa cutata. Uretra, aflata in continuarea vezicii urinare, este canalul de evacuare a urinei in mediul extern.


Controlul procesului de digestie
Reglarea hormonala
O caracteristica interesanta a sistemului digestiv este capacitatea de autoreglare. Hormonii principali implicati in controlul functionarii sistemului digestiv sunt produsi si secretati de catre celulele mucoasei gastrice si intestinului subtire. Acesti hormoni sunt secretati in sangele care iriga tractul digestiv, sunt transportati catre inima de unde prin artere ajung inapoi la nivelul sistemului digestiv, stimuland producerea de sucuri gastrice si miscarea sistemului digestiv (motilitatea). Hormonii implicati in controlul digestiei sunt gastrina, secretina si colecistochinina (CCK):

• Gastrina stimuleaza stomacul sa produca un acid necesar pentru dizolvarea si digestia anumitor alimente. Este de asemenea necesara pentru dezvoltarea normala a mucoasei gastrice, a mucoasei intestinului subtire si colonului.
• Secretina stimuleaza secretia pancreatica bogata in bicarbonat, secretia hepatica de bila, si determina stomacul sa secrete pepsina, o enzima implicata in digestia proteinelor.
• CCK determina cresterea pancreatica si secretia de enzime pancreatice, precum si evacuarea veziculei biliare.
• Grelina este produsa in stomac si zona superioara a intestinului in absenta hranei din sistemul digestiv si stimuleaza apetitul.
• Peptida YY este produsa in tractul digestiv ca raspuns al sistemului dupa luarea unei mese si inhiba apetitul.
• Ambii hormoni colaboreaza cu creierul pentru a ajuta la reglarea consumului de hrana necesar pentru energie. Cercetatorii studiaza si alti hormoni ce pot juca un rol in inhibarea apetitului, printre care peptida GLP-1 (glucagon-like peptide-1), oxintomodulina (+ ), and polipeptida pancreatica.

Reglarea nervoasa
Doua tipuri de nervi sunt implicate in controlul sistemului digestiv. Nervii extrinseci (care nu apartin sistemului digestiv) care pleaca din anumite parti ale creierului si maduvei spinarii si ajung la nivelul organelor sistemului digestiv. Ei elibereaza doua substante chimice: acetilcolina si adrenalina. Acetilcolina determina muschii organelor digestive sa se contracteze mai puternic si sa creasca ,,impingerea’’ alimentelor si sucurilor digestive prin tractul digestiv. Acetilcolina de asemenea determina stomacul si pancreasul sa produca cantitati mai mari de suc digestiv. Adrenalina determina relaxarea muschilor gastrici si intestinali si reduce fluxul sangvin spre aceste organe.
Mult mai importanti, insa, sunt nervii intrinseci, care formeaza o retea foarte densa localizata in peretii esofagului, stomacului, intestinului subtire si colonului. Nervii intrinseci actioneaza in momentul in care peretii organelor cavitare apartinand sistemului digestiv sunt destinse de catre alimente. Ei elibereaza o varietate de substante care accelereaza sau intarzie tranzitul intestinal si secretia de sucuri degestive.




Tipuri de alimente si cum sunt digerate
Carbohidratii digerabili sunt fragmentati in molecule simple de catre enzimele prezente in saliva, sucul pancreatic, si cele secretate de mucoasa intestinului subtire. Amidonul este digerat in doua etape. Prima, o enzima din saliva si sucul pancreatic fragmenteaza amidonul in molecule numite maltoza; apoi o enzima secretata de mucoasa intestinului subtire (maltaza) desface maltoza in glucoza care poate fi absorbita in sange. Glucoza este transportata prin fluxul sangvin la ficat, unde este depozitata sau folosita pentru producerea de energie necesara functionarii corespunzatoare a organismului.
Sucroza (zaharul) este un alt carbohidrat ce trebuie digerat pentru a putea fi folosit. O enzima secretata de mucoasa intestinului subtire desface zaharul in glucoza si fructoza, fiecare dintre acestea putand fi absorbita din intestin in sange. Laptele contine de asemenea un alt tip de zahar, lactoza, care este transformata in molecule absorbabile de catre lactaza, o enzima care poate fi gasita in mucoasa intestinala.
Proteinele – Alimentele precum carnea, ouale, si fasolea sunt formate din molecule gigante de proteine ce trebuie fragmentate de catre enzime inainte sa fie folosite pentru formarea si repararea tesuturilor. O enzima din sucul gastric incepe digestia proteinelor din alimente. In continuare, digestia proteinelor este incheiata in intestinul subtire. Aici, cateva enzime din sucul pancreatic si din mucoasa intestinala incheie procesul de fragmentare al proteinelor mari in molecule mai mici numite aminoacizi. Aceste molecule mici pot fi absorbite din intestin in sange si apoi transportate la nivelul celulelor unde sunt folosite la formarea peretilor celulari sau a altor parti celulare.
Grasimile - Moleculele de grasime sunt o bagata sursa de energie pentru organism. Primul pas in digestia grasimilor cum ar fi untul este dizolvarea acestora in continutul lichidian din intestin. Acizii biliari produsi de catre ficat actioneaza ca un detergent natural prin dizolvarea grasimilor in apa si permite enzimelor sa fragmenteze moleculele mari de grasime in molecule mai mici, cum ar fi acizii grasi si colesterolul. Acizii biliari prin combinare cu acizii grasi si colesterolul ajuta la transportarea acestora in celulele mucoasei intestinale. In aceste celule acizii grasi si colesterolul formeaza din nou molecule mari, multe dintre acestea trecand in vasele limfatice intestinale. Aceste vase limfatice, de dimensiuni reduse, transporta grasimile nou formate in venele toracice, iar apoi sangele le trasporta si le depoziteaza in diferite parti ale corpului.
Vitaminele – O alta componenta importanta a alimentatiei o reprezinta vitaminele care de asemenea sunt absorbite la nivelul intestinului subtire. Exista doua tipuri de vitamine, clasificate in functie de tipul de lichid in care pot fi dizolvate: vitamine hidrosolubile (toate vitaminele din grupul B si vitamina C) si vitamine liposolubile (vitamina A, D si K).
Apa si sarea – Cea mai mare parte a materialului absorbit din intestinul subtire este reprezentata de apa in care este dizolvata sarea. Sarea si apa provin din alimentele si lichidele inghitite si din sucurile digestive secretate de multele glande digestive. La un adult sanatos sunt absorbiti din intestin in fiecare zi, aproximativ 4 litrii de apa si 30 grame de sare.


Surse
clopotel.ro
wikipedia.org
ro.tititudorancea.org
diasan.ro